Childless by choice – sau când “trăiești degeaba” :))))

Nota Bene:

Acest text poate fi interpretat drept un pamflet. Rămâne la aprecierea cetitoriului dacă se va urzica în anumite pasaje/idei sau se va veseli. Cheia de lectură îi aparține.  Autoriul mizează pe simțul umoriului cu care se presupune că este înzestrat cetitoriul. 🙂

Sunt câteva tipologii de femei care pentru mine sunt pur și simplu terifiante:

  • Babele din mijloacele de transport în comun & babele de la cabinetul medicului de familie.
  • Nevestele cu vocație de nevastă/Mămicile care vorbesc strict despre bănănuță, căcuță, muculeț și de la capăt.
  • Asistentele medicale la menopauză.
  • Coafezele

Cred că multe femei au trecut la un moment dat prin interogatoriul mieros-cretinoid al babelor binevoitoare din mijloacele de transport în comun sau de la cabinetul medicului de familie. Cam astea sunt zonele unde poți întâlni această specie de algă cu iz de naftalină și colonie de lăcrămioare din piață, de la ruși.

Tocmai ai intrat în transă privind peisajul de dincolo de geam sau dai să ațipești așteptând să-ți vină rândul la nenea doctoru’ când Alga decide să-ți strice zenu’ și să facă un pic de conversație de complezență.

Începe întâi cu vremea și apoi bolmojește ceva despre politică și guvernanți, ca să ajungă într-un final la subiectul ei preferat când întâlnește o surată mai tânără.

Și..sunteți căsătorită? Aveți copii?

Mă întorc leneș cu fața spre Algă și îmi abțin cu greu zâmbetul diabolic. Uneori viața mi-o servește la fileu.

Lăsați toate babele să vină la mine…Toate coafezele…și toate asistentele medicale la menopauză…și toate nevestele gâdilate la solstițiu și la echinocțiu de soți…

Am o plăcere aproape sadică să tachinez  și să enervez genul ăsta de babetus-nevastus-mămicus drept-credincioase, îndelung dătătoare de prunci, cu buze subțirele strivind cuvintele mărunțel și aer de Maica Tereza.

De ce te-ar interesa pe tine de viața altuia babetus pleurotus? De ce ți-aș dezvălui amănunte din viața mea intimă? mă întreb eu, înjurând-o zdravăn în gând, cu tot arsenalul meu fioros de cuvinte pocite. Dap. Noi ăștia de ne ocupăm cu lingvistica, iubim toate cotloanele unei limbi. Inclusiv cuvintele tari.

Brusc îmi vine o idee năstrușnică. Inventez pe loc o poveste dementă cu scopul de a anihila babetu’:

Nu, nu sunt căsătorită (fac o față tristă, de om năcăjât) Fac parte din secta Oastea Domnului de Sâmbătă Seara. Noi nu avem voie să ne căsătorim. Stăm câte zece femei la un loc, în aceeași casă cu pastorul. Ne iubim toate cu el. Dacă se întâmplă să facem copii îi dăm la orfelinat. Sau îi vindem familiilor bogate fără copii. Uneori îi mai vindem și pentru organe. Pe piața neagră.

Alga face ochii cât cepele și mă privește ca pe întruchiparea lui Satan. Se retrage ușurel de lângă mine. S-ar scuipa în sân dar se abține. Aruncă spre mine priviri încărcate de ură și dispreț. În momentul în care se eliberează un scaun se mută triumfătoare de lângă mine, piaza rea, ochiul dracului, necurata și necununata. Intră în vorbă cu o altă algă urât mirositoare. Șușotesc amândouă și mă filează ca două cucuvele dintr-o clopotniță.

Eu  iau o expresie de îngeraș tâmpițel și privesc mai departe pe geam. Am scăpat și de data asta.

Dacă i-aș fi spus că eu și partenerul meu de viață suntem de 14 ani împreună fără să fim cununați, toate pedepsele iadului ar fi fost la gura babei. Dar vai! Trăiți în păcat! Trebuie să vă căsătoriți! Aveți cununiile legate! Bla, Bla, Bla. Și ar fi început ea să povestească de Titi al ei, om bun – m-o bătut doar de câteva ori – care i-a fost alături timp de 30 de ani și care a lăsat-o grea cu 7 prunci. Care au ajuns toți bine, oameni la casele lor, cu câte 3 plozi fiecare. Ehei…dacă aș ști eu ce înseamnă să fii nevastă credincioasă, bună gospodină și mamă iubitoare…

Babele idioate din trenuri, autocare, cozi de farmacie sau cabinete medicale. Babele noastre de toate zilele. Ah, babele!

Dacă specimenele astea mai au totuși o scuză – sunt babe comuniste, lovite de început de demență, femeile mai tinere, neveste eroine care-ți bagă statutul ăsta în ochi, uite-mă cât de nevastă și de mamă și de fericită și de grasă și frumoasă sunt euși ce proastă nefericită și singură și negâdilată ești tu, nu merită niciun gram de compasiune.

În opinia lor, statutul de nevastă- mamă le oferă o doză de superioritate care justifică tot felul de replici idioate de tipul:

Nu ai copii? Trăiești degeaba!

Dragă nevastă-mamă cu existența “plină de sens”, permite-mi să-ți dau și eu replica (în numele tuturor femeilor care de-a lungul timpului au auzit cuvintele tale imbecil-profunde):

Ești la fel de plictisitoare, ștearsă și tristă ca orașul Pașcani. Când plouă.

În micimea ta mare, ești la fel de redusă și pătrată ca un chirpic (pentru necunoscători, un fel de cărămidă din lut, paie și balegă). Honey, nici măcar Einstein nu ți-ar putea extrage rădăcina. Pentru că pur și simplu ești doar un Radical Liber. Te respir și oxidez.

Și da, noi astea care nu vrem să facem copii suntem niște femei rele care merită să fie ucise cu pietre. Puneți-ne la zid. Suntem vinovate de faptul că vrem să protejăm pe cât se poate resursele (limitate) ale planetei.

Single-Life

(Sursă imagine www.sheknows.com)

Ție îți plac copiii. Mie îmi plac copacii.

Tu vrei un copil doar pentru a-ți aduce o cană cu apă.

Eu vreau suficientă apă pentru toți copiii.

(cât se poate de just, nu? 🙂 )

Suntem niște egoiste iresponsabile care vor să-și trăiască viața strict pentru pasiunile lor.  Care aleg să “trăiască degeaba”. În opinia ta de gospodină cu suflet de aur, suntem niște femei-vipere care au 50 de pisici și niciun iubit/amant/soț. Suntem potențiale amenințări. Un fel de Strică Case  care abia așteaptă să găsească o breșă în căsnicia ta perfectă. Vrem să-ți furăm bărbatul. Atentăm la tigaia ta Tefal. La așternuturile tale cu margarete. La melesteul tău din lemn de nuc.

Șezi blândă Getuță. Suntem  tot atât de interesate de Gică al tău cel flasc pe cât suntem de interesate de cartea ta cu rețete pe care ai primit-o în dar de la soacră-ta. Așadar, șezi blândă. Nu te „invidiază” nimeni. Ești la fel de specială ca alte Nșpe mii de specii de mamifere care se reproduc pe planeta Pământ.

Crede-ne, ultima dată când am verificat, niciuna dintre noi, astea ne-măritatele ne-mame, nu eram buldozere. Casa ta este în siguranță. Melesteul de nuc la fel. În plus…îți sugerăm să-l pui în cui. Că oricum mămăliga s-a răcit demult.

Da. Suntem cele mai „a dracului” femei din lume. Suntem „date dracului”. Femeile rele fără plozi. Femeile anti-nevastă.

Lăsați-ne să fim niște „frustrate” parfumate cu niște vacanțe superbe în doi și timp suficient pentru pasiunile noastre.

Lăsați-ne să fim niște „frustrate” cu niște parteneri  încântători, care la rândul lor trăiesc pentru pasiunile lor și pentru noi, iubitele lor. Astea ne-măritate și ne-mame.

BVBQmxICcAM1Fr3

(Sursă imagine www.sheknows.com)

Lăsați-ne să TRĂIM DEGEABA și cât mai mult ca să putem explora/iubi  lumea, bărbații, bibliotecile, munții, mările și pădurile.

Lăsați-ne să ne întoarcem de la serviciu, să facem un duș, să ne turnăm un pahar de vin roșu și să citim o carte bună.  Să nu ne pisălogim partenerul ci dimpotrivă, să-l trimitem în oraș cu băieții dacă nu avem chef de el.

Lăsați-ne să alegem să nu ne împărțim ciocolata cu un plod răzgâiat căruia i se cuvine totul.

Lăsați-ne să ne iubim partenerii cu nesaț, pentru că nefiind soții noștri, încă păstrează acel parfum inefabil de bărbați liberi care ne trezesc instinctele de vânătoare.

Și cum din ce în ce mai multe dintre noi câștigăm la fel de bine (sau mai bine) ca partenerii noștri, argumentul măritișului pentru siguranța finaciară cam…pică.

Nu îi mai vrem nici pentru case, nici pentru bani – îi vrem pentru Ei. Am putea trăi la fel de bine fără Ei, dar parcă totul e mai mișto când Ei sunt prin preajmă.  Și dacă vreodată vom decide să ne căsătorim, cu siguranță nu o vom face pentru că ne presați voi și prejudecățile voastre cretine.

Permiteți-ne să fim niște egoiste până la capăt și să ne asumăm riscurile unei bătrâneți fără plozi.

9d118c03ae515745088eef7baa3b363b--bobby-decision

(Sursă imagine www.magiccityfamilylaw.com)

Asumați-vă și voi riscurile unei bătrâneți cu plozi, plozi care vă vor scoate poate din case râvnind la moștenire sau plozi care nu vor sta la fundul vostru când veți fi martalogi și bolnavi – vor fi și ei în floarea vârstei, poate cu o carieră prin alte țări  și nu vor avea niciun chef să se sacrifice pentru voi. Și pe bună dreptate.  Permiteți-ne să vă cântăm și noi în cor (atunci când se va întampla asta) superba litanie AȚI TRĂIT DEGEABA.

Dacă voi ați simțit că viața voastră a fost lipsită de sens și că până la venirea plodului ați trăit degeaba, înseamnă că într-adevăr ați trăit degeaba. Și veți trăi în continuare degeaba.

Să reduci sensul vieții tale la o altă ființă (fie ea și copilul tău) este aberant.

mum-wine-2

(Sursă imagine modernfatheronline.com)

Să-ți refuzi evoluția, să-ți îngropi idealurile, să sacrifici tot pentru copilul tău.

Crede-mă, nimic din toate astea nu te transformă într-o eroină. Este doar ceva deosebit de contraproductiv. Dacă vrei să-ți ajuți copilul, alege opusul celor de mai sus.

Poți să fii o mama perfectă și o soție minunată fără a te nega pe tine. Dacă te împlinește căsnicia și maternitatea, îmbrățișează asta și nu te considera cine știe ce creatură cu stea în frunte.

Nu ne mai plictisi atât cu îngerașul tău pufos – prin corpul tău circulă doze mari de oxitocină care te determină să-l adori  oricât de scofâlcit ar fi – prin corpul nostru circulă alte chestii (ciocolată lichidă, vin roșu, peperoncino) numai hormoni materni nu, motiv pentru care oricât ne-am strădui, tot nu reușim să-l găsim la fel de adorabil pe cât îl găsești tu. Să ne fie iertat.

Oricât ne-am dori asta, tot nu reușim să facem diferența între plânsul unui copil și o râșniță de cafea.

Și crede-mă, de regulă suntem femei empatice. Care iubesc copiii. Aici e baiul. Dacă o femeie declară că nu dorește copii este obligatoriu o femeie REA. O sociopată. Una care NU iubește copiii. Am o veste pentru voi: multe dintre noi găsim copiii absolut minunați și îi iubim după puterile noastre. Dar treaba asta nu are nicio legătură cu dorința de a procrea.

Mănânc cu mare plăcere un bol cu ciorbă de burtă. Dar asta nu înseamnă că-mi doresc să trec prin tot procesul pe care-l presupune prepararea stomacului de vită și mai departe, a ciorbei.

5Cmcg6kids-not-mine-single-confession-someecards

(Sursă imagine www.someecards.com)

De obicei, noi, ne-mamele respectăm mamele. Pe alea mișto, desigur.  Avem și noi, la rândul nostru, mame acasă. Și prietene care sunt sau vor să devină mame. Nu avem NICIO problemă cu asta. Nu ne apucăm să le dăm la gioale și să le trântim mărețul: Vrei copii? Ești o dobitoacă, trăiești degeaba!

Iar dacă noi suntem perfect capabile să vă înțelegem dorințele și să vă susținem în realizarea acestora, voi de ce mama mă-sii nu puteți să ne lăsați dracului în pace? Să nu ne mai băgați pe gât treaba asta cu de ce nu vă căsătoriți? Sau când faceți un copil?

Dați dovadă de o lipsă crasă de politețe, sunteți indiscrete și vă băgați cu bocancii în intimitatea omului din fața voastră. Punct. Sunteți niște Țațe Totale. Faceți implozie de atâta țățism.

Gândiți-vă la gafa voastră infernală în cazul în care femeia căreia îi vomitați cu atâta plăcere acel Trăiești degeaba în poală, s-ar putea să-și dorească copii dar să nu poată să-i facă din cine știe ce motive medicale (ale ei sau ale lui).

Și vii tu, vita vitelor, încălțată cu gumari stiletto să-i calci pe inimă și să pui sare pe rană.

Am multe cunoștințe care trec prin calvarul ăsta. Sătule până peste cap de sfaturile/părerile/judecățile binevoitoarelor din jur.

Alea care trompetează în gura mare și se bat cu cărămida în piept că mamele care nu nasc natural nu sunt mame. Mamele care aleg cezariana sunt egoiste și iresponsabile. Semifemei.

Totalele, ubermamele, se screm. Au împins scremutul la rang de artă.

Ne-am luptat secole la rând să evoluăm, medicina nu mai este în stadiul ăla rudimentar, din cretacic, dar foarte multe femei presate de biserică și societate promovează acest cult al durerii, al suferinței sfârtecătoare în sala de nașteri.

Îmi vine în minte o chestie hilară și grotescă deopotrivă, ceva ce am auzit cu ani în urmă: eram în Iași, în vizită la o rudă internată la secția de obstetrică-ginecologie a unui spital din dulșili târg.

La un moment dat, trec pe lângă doi medici sau asistenți ( dracu’ să-i cheptini). Stăteau de vorbă relaxați la o țigară. Și cum mergeam eu așa gânditoare, surprind următoarea frântură de dialog:

  • O vinit una asarî sî nascî. Bazânu’ bun, lat – o ișât copchilu’  țavî.

Un mix colosal de milă, groază și scârbă s-a ridicat din mine către cerul sâniliu, din dulșili târg. Femeia redusă la stadiul de vită de prăsilă. Cu bazin lat. Care trebuie musai să sufere. S-o doara. Că de asta este femeie.

Totalelor, Ubermamelor, dacă asta este tot ce vă doriți, dacă epiziotomia vă împlinește și vă determină să vă simțiți mai mame decât astea cu cezariană, atunci rupeți-vă perineul în două și nu vă smiorcăiți. Vă meritați soarta.

Cred că indiferent care ar fi motivațiile lăuntrice ale unei femei în privința alegerii de a procrea sau nu, aceasta nu trebuie să se justifice în fața nimănui. Nu trebuie să se simtă vinovată sau „semifemeie” în fața „plenitudinii” tale de femeie „totală”. Ubernevastă și Ubermamă.

Ori de câte ori vine o mimoză din asta la mine să-mi predice minunata taină a căsătoriei/maternității pupilele mele trimit către ea un jet fluid de esență de Hai Sictir amestecat cu esență de vanilie.

Eu sunt un fel de satană vrednică de ars pe rug: dacă făceam parte din categoria femeilor care nu pot procrea (sărmanele!) aș fi fost compătimită, însă eu fac parte din categoria femeilor care pot dar nu vor. Și pe lângă faptul că “păcătuiesc” teribil prin faptul că nu vreau plozi, mai și declar asta cu o nonșalanță enervantă. Huooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooo,

Ninorocito!

Csf. N-ai csf. Mai sunt și din astea ca mine pe planeta albastră. Shit happens.

Dragele mele neveste/mame și ne-măritate ne-mame, va veni o zi în care vom crăpa cu toatele. Reduse la stadiul de țărână, oale și ulcele, care mai de care mai specială sub ăia 2 metri de pământ.

Hai să facem pace și să nu ne mai împărțim atât pe categorii: neveste vs femei nemăritate, superioare vs inferioare, proaste vs deștepte, urâte vs frumoase. Să ne trăim viața cum dorim și să ne pese mai puțin de alegerile altora care nu ne privesc câtuși de puțin.

Și acum, despre  asistente.

16511299-Scary-ugly-nurse-holding-a-syringe-Stock-Vector-cartoon(Sursa imagine http://www.123rf.com)

Bre, nu știu cum se face, dar când mă duc să-mi fac și eu ca tot omu’ niște banale analize la sânge, atrag doar asistente din astea nașparlii, femei robuste și vrednice (la menopauză), cu gambă de rugbist, gât de taur și mâini de zidar.

Și pentru că sunt leșinata leșinatelor și fricoasa fricoaselor când vine vorba de spitale/medici/ace/etc, țin să o avertizez pe cucoana de la luat sânge că de regulă leșin în astfel de situații.

Femeia cu gât de taur mă măsoară din cap până la glezne (iar chestia asta îi ia timp – sar de 180 cm cu tocuri). Când termină de analizat animalul ăsta palid din fața sa, râde în barbă și își pregătește garoul cu gesturi meticuloase, de psihopată cu păr tuns scurt, permanent. Spune printre dinți: întinde-te pe pat.

Docilă și cu picioarele moi, mă lungesc și mă simt oleacă ridicolă, cum stau așa, în așteptare, cu picioarele depășind lungimea saltelei. Ăsta-i patu’ lu’ Procust, îmi spun în gând, în timp ce aud clinchete metalice și simt mirosul de spirt până în creier.

Simt femeia-taur cum se apropie și încep să tremur cum tremură pechinezu’ la vaccin. Îmi pune garoul și-l leagă strâns, cu ciudă.

  • Vă e frică???? întreabă ea de parcă nu ar mai fi întâlnit niciodată un specimen ca mine, om voinic în toată firea, care să se scurgă pe jos de frică la vederea unui ac. Și vine întrebarea măreață, întebarea de care nu scap niciodată când merg la doctor. Aveți copii?
  • N-am, îi răspund eu sec.
  • TRĂIȚI DIGEABA DOAMNÎ!

Așa o fi. Dacă spui tu. Regină neîncoronată a seringilor. Femeie cu ac. Mă privești cu o satisfacție nedisimulată și râzi tâmp și rece ca zăpada răsturnată cu cracii în sus peste zambile. Albă și proastă ca o mireasă.  Filozofez poetic în gand ca să nu vomit de teamă.

Din cauza faptului că tremur ca o tâmpită, tanti asistenta nu poate să-și înfingă acul odios. Și nici venele nu mi se văd. S-au dus dracului. S-au retras de groază.

Cheamă ajutoare. Apar două femei-taur mai mici. Una mă ține de mâini iar alta de picioare. Eu tremur în continuare și colac peste pupăză mă trăznește un râs/plâns isteric (de frică) încât Bubu dă buzna în cabinet și încearcă să ajute și el cu ce poate. Femeile-taur îl asigură că totul e bine, Bubu strecoară niște bani într-un buzunar alb și adânc. Brusc, femeia-taur cu buzunaru’ devine mai tandră. Mă mângâie pe păr. Ce bucle frumoase aveți. Sunt naturale?

Ultimul lucru care mă preocupă acum este părul, mă gândesc și dau să chițăi ceva dar nu reușesc să articulez niciun cuvânt. WTF???

Într-un final simt acul cum înțeapă de mai multe ori și urlu prelung – probabil sperii toți copchiii aflați pe coridor, copchii care își așteptau rândul cuminți – dar nu-mi pasă, tot ce vreau este să nu mai simt acul ăla blestemat și oribila senzație de sânge extras parcă din toate venele corpului și din fiecare por.

Procedura se termină și eu zac câteva minute lățită galben-vânăta pe patul ăla de tortură.

Într-un târziu mă ridic, mă clatin până la dozatorul cu apă, beau porcăria aia cu gust de clor și ies pe coridor.  Câteva perechi de ochi mă fixează îngrozite, nu mai știu dacă să intre sau ba. Eu îmi îndrept spatele – aproape că sunt o divă cu părul răvășit și hainele alandala – și ies semeață afară, mai semeață decât vârful Pietricica. Îl iau pe Bubu de braț și declar ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic: nu m-a durut deloc!

Cam așa decurg mai toate întâlnirile mele cu asistentele de prin clinici și spitale – desigur, cu ușoare variațiuni – dar cu o veșnică constantă, acel fioros Trăiești degeaba silabisit de femeile cu gât de taur și mâini de zidar, cu un năduf deconcertant.

Sunt coafeză, deci exist.

8112685_stock-vector-female-stylist-hairdresser-cuts-the-mane-of-a-lion

(Sursă imagine stockfresh.com)

 Nu am întâlnit până acum măcar o singură coafeză care să nu vrea să-mi tundă părul lung sau să-mi îndrepte  claia de bucle moștenită de la tata.

De parcă-s pornite pe părul lung. Sau pe cel creț.

De parcă noi astea crețe suntem o eroare a naturii. O blasfemie pentru gustul estetic al hairstyliștilor.

În viziunea oricărei coafeze, tu – femeia cu păr ondulat/creț – ai un handicap. Te analizează cu aerul lor critic, de experte într-ale podoabei capilare, ca și cum ar analiza tabloul Natură vag moartă cu mult păr și ceva femeie (autor necunoscut). Bine, autorul nu-i necunoscut, pentru că e tata. Dar despre asta știe doar mama.

Apoi declară: Musai să-l scurtăm. Vă mănâncă calciul din corp. Iar părul așa voluminos și creț nu se mai poartă din anii 80. Propun să-l întindem cu placa. Și culoarea trebuie revigorată puțin. E blond închis natural?

Nu e blond. E caramel. Of. Și da, asta e nuanța mea naturală. Și nu vreau să-l întind că-mi stă ca dracu’. El oricum stă ca dracu’ dar măcar e un ca dracu’ care are farmec.  Și nu l-aș scurta că devine și mai rebel iar eu n-am nici vreme nici răbdare să-l fac cu placa dimineață de dimineață.

Sunteți căsătorită?

Ce legătură are asta cu faptul că am venit la tine să-mi iei un pic vîrfurile? mă întreb eu și micul zâmbet diabolic apare de undeva, din neant,  pe fața mea de îngeraș tâmpițel. Îi spun să nu se atingă nici de bucle nici de lungime. Tot ce vreau este o scurtare de 1 cm.

Ehei…dacă erați căsătorită și aveați copii nu mai țineați dumneavoastră părul ăsta așa de lung. Cumnata mea avea părul la fel înainte să se mărite. Dar de când a apărut ăsta micu’ s-a tuns bob și îl îndreaptă mereu. Aveți copii?

N-am și nici nu vreau, răspund cu o nuanță de sictir plictisit în voce. Dacă tot se poartă bobul, o să mă tund și eu fasolă. Cu breton eventual.

O simt cum devine rigidă, deși râde în doi peri la gluma mea cretină. Și desigur, aproape implacabil, apare replica:

Doamnî dacî n-aveți copii, trăiți digeaba.

Un HAI SĂ MORI TU? se înalță de undeva din viscere și dă să explodeze în spatele dinților. Dacă îmi scapă avalanșa asta de vorbe fioroase, biata coafeză va plăti pentru toate Totalele Ubermame/Uberneveste care m-au “dezmierdat” cu fraza asta imbecilă de-a lungul anilor.

a23451ebf8df228ef794650492d3516609_521bb2446d6ea

(Sursă imagine www.sheknows.com)

Mă uit la ea și mi se face milă. E și ea gură. Și trebuie să mănâncă.

Mă scutur ca o mâță căzută în piscină, mă ridic, las ciubuc și plec. Sunt tot creață și vâlvoi, Natură vag moartă cu mult păr și ceva femeie (autor necunoscut) dar sunt eu până în vârful unghiilor și sentimentu’ ăsta nerod îmi dă o stare de confort și fericire nedefinită.

O iau spre casă agale, mai zboară un hulub și mă uit la el, mai un nor pe cer cu o formă care merită studiată, mă opresc la un butic ca să-mi iau pufarine , ce mama naibii, dacă tot sunt un om care trăiește degeaba din simplul motiv că nu are plozi, măcar să–mi ofer tot timpul din lume pentru a mă delecta cu micile bucurii care fac viața mai…trăibilă. 🙂

Amen.

© Ionela Chiru

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s